Tehnica este cea clasica, folosita inca din secolul al XIII-lea, cu diferenta ca sudurile metalice se fac cu ciocanul electric de lipit.

Vitraliile au fost folosite initial in decorarea ferestrelor gotice ale catedralelor din Europa Medievala.

Cu timpul, datorita rafinamentului si modului inedit in care acestea decoreaza ambientul, au fost adoptate si de catre aristocratia vremii, fiind regasite mai tarziu in castelele din Spania, Italia, Germania. Stilul arhitectural gotic este cel care le-a consacrat efectiv.

Stralucirea vitraliilor era considerata lumina cereasca, sfanta, in catedralele catolice, transparenta lor proiectand lumini si umbre pe zidurile monumentelor.

Modelele predominante sunt cele florale, zoomorfe, antropomorfe, iar in cazul bisericilor si catedralelor, chipurile de sfinti sau scene biblice.

Modelele sunt create de catre un designer sau un pictor, in special in cazul chipurilor sau amanuntelor mai complicate.

Culorile alese trebuie sa fie sugestive, vii, stralucitoare, sa exprime intr-un mod cat mai expresiv mesajul ce trebuie transmis. Sunt preferate culorile luminoase, curate, ce permit patrunderea neingradita a luminii.

Vitraliile se lucreaza asambland fiecare bucata de sticla dupa un model desenat la scara 1:1.

Segmentele din sticla diferit colorate se asambleaza asemeni pieselor unui puzzle imaginar intr-un profil de plumb sau in banda de cositor, in functie de gradul de complexitate al lucrarii.

Sticla folosita este obisnuita, cu diferenta ca este colorata in masa, in cuptoare, obtinandu-se asa numita ,,placa de vitraliu’’.

Cioburile se taie manual urmarind modelul desenat de la care nu se admit abateri.

Taierea si incadrarea fragmentelor de sticla colorata cer o minutiozitate care il solicita foarte mult pe mesterul sticlar.

Asamblarea in profilul de plumb cere o mana sigura, o anumita atitudine si indemanare in ceea ce priveste lucrul cu sticla, care la cea mai mica neatentie il poate rani pe mesterul care ii da viata. Se poate spune ca sticlarul imprumuta suflet in dinamica operei sale.

Vitraliile sunt mai degraba expresii ale unor stari de spirit decat concretizarea unor forme materiale. Adevarate marturii ale vremii in care au fost create, relevandu-si valoarea in momentul in care sunt strabatute de razele soarelui, ele sunt adevarate mostre de picturi cu lumina. Lipsite de efectul luminii devin fara viata.

In aceeasi maniera de lucru dar folosindu-se o matrita de ipsos se fac si elegantele lampi in stil Tiffany, promotorul acestui stil fiind artistul plastic cu acelasi nume, care a trait in secolul al XIX-lea.

Modelele sale inspirate de forme care pot fi gasite in natura sunt renumite in toata lumea. Operele lui Tiffany se caracterizeaza printr-un arabesc modulat al contururilor care compun scheletul metalic al lucrarilor, inspirandu-se din retelele armonice naturale ale panzei de paianjen sau ale vitei-de-vie.

Expresiile unei arte stravechi, cand artistii aveau deopotriva mestesugari, vitraliile sunt ferestre catre lumile interioare ale sensibilitatii omenesti, o singura raza de lumina putandu-le transforma in mozaicuri si curcubee colorate, reflexe ale vietii in continua schimbare.